Defect

Hei.

Nici nu stiu cum sa incep sa scriu pentru ca e o vraiste totala in capul meu. Ori e de la vinul baut de aseara, ori e de la tot ce mi-am adus aminte. Mai bine zis, mi-ai adus aminte. Nu e amuzant, sa stii, nu pot decat sa regret, sa-mi para rau. Chiar ma gandeam ca o sa fiu bine, stii, ca o sa-mi treaca, ca la un moment dat n-o sa ma mai doara, dar, inca sunt defect. E aproape Iunie si degeaba, eu tot sunt terminat si habar n-am incotro ma intrept. Serios, unde ma duc? Ce fac cu viata mea? Hai s-o dam dintr-una intr-alta. Ma gandesc ca, stii, le am pe toate. Am prieteni, am familie, am un job misto care imi aduce bani frumosi, m-am dezvoltat, se poate spune ca am evoluat ca fiinta umana. Problema e ca, nearatand nimanui, eu tot sunt praf si ma simt ca dracu de neimplinit. Sincer, nu cred ca e vina ta, s-ar putea sa fie chiar vina creierului meu, sa gandeasca el prost. Si stii ce e frustrant? Nimeni nu pricepe. Toti imi spun "lasa ca o sa fie bine", "lasa ca sa rezolva" sau ca le pare rau. Nu stiu ce cacat ma astept sa-mi spuna cand imi spun ofurile, dar nu ma ajuta nimic din ce spun. "Lasa ca o sa fie bine".... cand? Eu sunt tot aici si ma simt tot la fel de jalnic fara nicio speranta. Aici da, as putea da vina pe tine. Lipsa mea de speranta si a capacitatii de a vedea luminita de la capatul tunelului se datoreaza faptului ca mi-am pus prea multe sperante in tine. Si, cum era de asteptat, ai dat cu ele de asfalt. Stii cum imi batea inima aseara cand ne tineam de mana? Nu am trecut peste, recunosc. Poate sunt eu slab, poate nu sunt eu puternic cum sunt altii si nu ma conformez majoritatii, dar... imi recunosc erorile. Chiar e asa nasol sa fii putin vulnerabil in lumea actuala? Serios, stiai ca am ajuns sa nu pot sa am incredere in nimeni? Sa simt ca nimeni nu ma poate ajuta, sa simt ca nu exista leac pentru mine, sa simt ca nu exista speranta pentru mine. Si, sa mor, daca ma privesti din exterior ai impresia ca am o viata chiar misto. Dar, pana la urma, nu prea stie nimeni constantul gol pe care il simt. Simt ca n-am nimic de fapt. Mi-e dor de tine. Nu trebuia sa raman aseara. Trebuia sa plec cu tovarasii mei acasa si sa dorm linistit. Ma bucur in schimb ca am plecat de la tine dimineata si nu am stat mai mult. Stii, ai un efect ciudat asupra mea... pe langa faptul ca ma faci sa ma simt plin de dezamagiri si regrete de fiecare data cand te vad, ma faci si sa uit complet cum era cand eram intreg. Ieri, inainte sa te vad, dupa cateva luni in care doar am auzit de tine foarte rar, eram binisor. Azi sunt zero. Azi imi dau seama ca... iar n-am nimic. E aiurea cand te gandesti ca un barbat ar putea sa se simta asta. Noi am fost construiti sa fim puternici. Da, sunt de acord, sunt puternic prin faptul ca nu arat nimic nimanui. Pot sa imi ascund problemele. Nu prea e sanatos, dar, asa cum am spus mai sus, nimeni nu e in stare sa inteleaga mai bine decat eu insumi. Voi termina aceste randuri spunand inca odata, pentru mine insumi, ca mi-e dor de tine si de speranta pe care eram in stare s-o am atunci si mi-e tare dor de varianta mea de atunci. Sper sa ma fac bine candva.

Bye.

Memories and why to miss her.

18.01.2010

N-are nume.

   Vroiam de mult timp sa scriu nebunia asta. I-auzi "Si daca dragoste nu e, parca e mai bine". Iar am ajuns sa fiu persoana pe care sa iti versi nervii, iar fara sa fac nimic.

   Aseara ai devenit aceeasi persoana pe care o detest. Tu stii ce simti? Te ascunzi de mine sau te dine? De mine poti fugi, dar de tine nu te poti ascunde. De ceva timp nu mai suntem in acelasi film. As vrea sa iti spun tot ce gandesc si ce simt, dar ca sa fac asta am nevoie de inca o persoana pentru care sa stiu ca nu ma zbat degeaba. Adica TU!

   Nu stiu daca ai observat ca scriu cu creionul. Sunt prea confuza in ultima perioada si nu vreau sa fie la fel si randurile astea pe care ti le scriu.

   Am gresit enorm in privinta ta cu toate sfaturile mele intelepte de a manipula si a controla totul. Pentru ca eu te-am apropiat prea mult si dupa prea brusc te-am indepartat.

   De ce vrei sa te razbuni pe mine? Suntem prieteni, prietenii nu fac asta. Prietenii se inteleg reciproc, se respecta, isi iarta porcariile de greseli, prietenii nu se ataca miseleste pe la spate si nu au orgoliu unul fata de celalalt.

   Noi nu suntem prieteni. Noi suntem rai si egoisti. Noi vrem castig de cauza, vrem sa avem mereu dreptate, sa aplicam unul asupra celuilalt regulile alea tiranice de manipulare pe care impreuna le-am invatat, ne terorizam pur si simplu ca niste dobitoci ce suntem. Ca asta suntem, niste FRAIERI! Sau ar trebui sa vorbesc doar pentru mine, pentru ca nu pot citi ganduri, nici nu vreau; "imi place misterul" - chiar si tu ai zis-o, desi nu intr-un context prea placut.

   Ideea este ca imi pasa! Realizezi asta, nu?! Ca IMI PASA? Daca ma intrebi "de ce?", crede-ma ca n-am niciun raspuns, pentru ca asta e farmecul, esenta a tot ce exista, sa nu aiba un motiv, mai degraba sa aiba un scop.

   M-am simtit ca naiba in seara aia in care mi-ai spus ca ma placi. Am stiut ca o sa se strice tot. Ti-am spus-o de la bun inceput si nu ai vrut sa ma crezi. Si te inteleg. Asa sunt si eu. Nu cred pana cand n-o patesc pe pielea mea. Ma indepartezi ca naiba de tine. Pe tine nu te doare cand faci asta? Esti bun, dragule! Te descurci exemplar de bine in a face pe durul fata de ceilalti, dar exemplar de prost fata de mine. Unde e Vali cel dragut care ma invata sa cant "melc melc cotobelc" la chitara si cu care purtam discutii filozofice pana dimineata? Presupun ca se ascunde, dar il gasesc eu. Vreau sa stiu ca ma pot baza pe tine, ca vei fi acolo cand am nevoie, pentru ca stiu ca eu voi fi.

   Stii ca vorbeam noi despre "a fi vrajitor"? Am vorbit marti, a doua zi dupa vacanta asta de iarna, pe mess si jur ca m-ai lasat fara cuvinte. Vrajitor suna urat, erai cat se poate de genial, erai dragut, ma topisem ca o inghetata. Deci poti, poti fara sa vrei, fara sa iti impui sa fii "un cuceritor", un heartbreaker.

   Dar nici macar nu suntem impreuna si deja reactionezi foarte urat si pe mine lucrurile astea ma afecteaza. Si raceala asta dintre noi e un mod de aparare, involuntar apare dorinta asta de razbunare oarba si comportamentul asta distant.

   Am observat ca in momentele astea reusesc sa scot la suprafata cele mai neplacute aspecte ale felului tau de a fi. Sa inteleg ca ar trebui sa pastrez distanta? Chiar nu vreau sa fac asta, desi nu o exclud ca solutie. Poate vei ajunge la celebra fraza "apreciezi ce ai dupa ce pierzi lucrul respectiv". Vreau sa cred ca nu o sa fie cazul. Ar fi un gest prea narcisist din partea mea sa spun ca asa va fi, asa ca o sa fiu doar realista,

   Lasa barfa si porcaria de societate preocupata doar de intrigi si de cat de nefericita e viata vecinului. Iesi din tiparul asta pentru a fi fericit. Nu mai acuza in nestiinta de cauza asa cum mi-ai facut chiar mie in legatura cu majoratul lui Matei (pentru asta ai decazut grav in ochii mei, desi eu ma simt foarte bine si cu a mea constiinta impacata ca am facut ceea ce trebuia)

   Sa iti fie rusine! De o mie de ori rusine!!! Pentru tot ce ai facut, ce ai zis, chiar si ce ai gandit!!!!!

   Nu ma face sa regret, urasc regretele si tot ceea ce tine de ele. Nu ma incred in regrete ci in decizii si consecinte ale faptelor. Nu vreau sa imi para rau ca m-am increzut in tine, cum nu imi pare rau ca am curajul sa fiu sincera cu mine insami si in acelasi timp si cu tine.

   Tu ai curaj? Crezi ca te tine?

   Promit ca imi retrag orice initiativa dupa aceasta a mia incercare de a imbunatati situatia. Acum totul depinde de tine.

SURPRINDE-MA!

Made by:

"Eternal Love"