It's the feathers, not the wings.

Uneori ne creăm imagini perfecte despre unele persoane care nu sunt atât de perfecte.

Imaginează-ți un om, oarecare, plin de dezamăgiri și momente triste, care a adunat la viața lui recorduri în eșecuri și situații de căcat. Imaginează-ți că apari în viața acelui om din senin și că inițial acel om te simte că ești diferită. Imaginează-ți apoi că acel om renunță la tot ceea ce crede în sufletul lui pentru că alții au alte opinii despre tine și pentru că acele opinii îi influențeaza lui deciziile. Imaginează-ți că după toate lucrurile negative pe care el le-a auzit despre tine el decide totuși să își satisfacă sufletul și să dezlege mistere despre tine, să vrea să afle, să își dorească să te cunoască așa cum ești tu, brut, esențial. Apoi imaginează-ți că acel om descoperă o persoană minunată, cu mult potențial, cu o gramadă semnificativă de calități și de lucruri frumoase pe care tu le deții, dar pe care nu le arăți și nu le pui in fața oricui. Imaginează-ți că după toate aceste lucruri frumoase pe care el le-a descoperit despre tine, acest om, care de ceva timp și-a construit o carapace impenetrabilă și care se ferește de orice emoție și de orice trăire sufletească, totuși reușește să creeze o scânteie datorită ție, undeva, departe, în adânc. Imaginează-ți că mai trece niște timp, probabil nesemnificativ, în care acea scânteie, ușor ușor, începe să ardă, să genereze caldură, să îl faca pe omul cu carapace să simtă frimituri de emoții, niște resturi, niște nimicuri. Imaginează-ți că toate acele nimicuri cresc în intensitate și ca îi oferă acelui om cu carapace niște trăiri pe care nu le-a mai avut de mult. A ajuns să simtă ceva!. Imaginează-ți că acel om începe să încline balanța în favoarea emoțiilor și a sentimentelor de care îi era dor în loc să își păstreze gândirea logică și rațională. Iți poți imagina ce efect poți să ai asupra unui om gol, în care nu mai exista nicio speranță, în care era vid, negru, nimic, și căruia i-ai pus, poate voit, poate nu, paie pe acea mică scânteie?? Iți dai tu seama că acel om a decis să iși strice tot ce a construit și tot ce a realizat cu sufletul lui protejat, doar pentru a fi vulnerabil față de tine și pentru a simți ceva?? Crezi că e ușor? Crezi că ar mai face asta pentru altcineva sau crezi că va mai face asta pentru altcineva într-un viitor apropiat? Crede că nu, crede că acel om e vulnerabil și distrus cu fiecare dezamăgire pe care o are în legătură cu tine, cu fiecare "nu", cu fiecare moment în care iși dorește să fie cu tine, pentru tine și atât, și în care nu are oportunitatea să facă asta. Crede că își autodistruge sufletul care până acum era bine mersi, doar pentru ca tu, da, tu.. meriți. Sau cel puțin așa crede el.. Așa își imagineaza el, că e perfect, dacă ești și tu acolo.

Din păcate, și-a creat o imagine perfectă, un vis proiectat în realitatea lui, ireal și imperfect. Suferă.

Zero

Vreau să vă spun povestea unei zile gri. Nici albă, nici neagră, doar gri.

El, un tip dual, gânditor, cu suflet bun, naiv.

Ea, o tipă nehotărâtă, cu principii puternice, carismatică, egoistă.

Nimic între ei, în opinia ei. El ține mult la ea, în opinia lui.

Într-o zi de vineri, într-o discuție cu subiecte aleatoare el află că ea e suparată foc dintr-un motiv pe care nu voia să i-l spună. 

Ea îl intreabă ce are de gând să faca în acea seară. 

El îi răspunde că nu are nimic în minte.

Ea îi spune că spera ca el s-o invite pe undeva în seara aceea. 

El, încantat de idee, își pune toate resursele la dispoziție să pună țara la cale pentru ea. El discută cu mai mulți prieteni să meargă la un pub de karaoke. Află de la unul din prieteni că patronii voiau să închidă mai devreme, dar rezolvă în așa fel încât să țină destul deschis. Nu voia să-i strice seara. Cu mintea plină de entuziasm, se înâlnește cu ea și pornesc amândoi spre pub. Ajunși acolo, se fac comozi și își cumpără ceva de băut. La pub nu era multa lume. Doi dintre prietenii lui pleacă la un altul acasă și le spun lui și ei că se vor întoarce în 30 de minute. Acasă la respectivul prietenii lui s-au pus pe băut și au uitat de restul ce rămăseseră la pub. El se supără pentru ca a fost lăsat pe dinafară.

Ea se enerveaza si i se schimba starea in cateva minute din cauza muzicii si a celor doi care nu se mai intorceau. Nu voia sa plece acasa, voia sa mai petreaca, dar nu la pub.

El ii suna pe cei doi prieteni si le propune sa vina si cei ramasi la pub la respectivul. Cu ce-i mai ramasese din chef, se duc toti in locatia unde plecasera cei doi. Nu voia sa-i strice seara. La cea de-a doua locatie, el s-a pus pe consumat cateva pahare de vin alb, nu avea cheful celorlalti. Dar nu conta, nu era seara lui, era seara ei. Dupa ceva consumare de vin, unul din prietenii lui a inceput sa flirteze cu ea. El s-a ingropat in tigari, in bucatarie, pentru ca ei nu ii placea fumul de tigara, iar el nu voia cum prietenul lui flirteaza cu ea. Dupa ce i s-a dus tot cheful de care tragea cu dintii, au plecat acasa. Se simtea tradat. Din nou.

Ea i-a explicat ca nu a fost nimic, ca se supara aiurea, dar pentru el nu conta, era paranoic, era speriat. Ii era frica de lucruri prin care a mai trecut, lucruri care parca se desfasurau identic. 

El voia s-o tina in brate, ea nu voia, sa nu-i creeze idei neadevarate. 

Ea l-a intrebat daca ar trebui sa mai fie prieteni, pentru ca stia ca el mereu a avut ceva sentimente pentru ea.

El stia ca mai bine ar arde in iad decat sa nu mai fie prieteni. Nu ii mai pasa cum erau. Ii pasa de ea si atat, in orice context. Au adormit. S-au trezit sambata dimineata. El visase frumos, era si ea prin visul lui.

Ea visase urat. Au mancat, au vizionat cateva episoade ale unui serial si dupa au plecat.

El a dus-o pe ea pana aproape de casa. Cand drumurile lor s-au despartit, pe el l-a patruns o stare.

Era calm.

E.

E greu sa iti pastrezi sufletul bun, macar de l-ai avea. E usor s-o iei pe calea majoritatii si sa nu iti pese de nimeni si nimic. Dar tu nu vrei asta, tu crezi ca o sa vina si ziua in care vei fi apreciat pentru frimitura de suflet care a mai ramas in tine.

Nu am empatie, nu pot sa ma pun in locul altcuiva si sa simt ce simte acea persoana. Nici nu vreau, sunt destule ale mele. Uneori, viata nu e tocmai de partea ta. Cred ca are un fel de fantezie sadica sa-ti dea cu tot ce apuca in cap. Cand esti tanar si naiv, te descurci, te destainui, oamenii te asculta pentru ca si ei sunt tineri si naivi, te sustin in prostia ta sau iti primesti elegant o palma peste fata, asa, de trezire. Te descarci.

Ce te faci cand dai de punctul in care nu te mai poti descarca? Ajungi in faza aia in care parca nimeni nu are capacitatea sa te inteleaga, in care gandurile tale sunt atat de complexe, incat nici tu, cu toata vointa ta, nu le mai intelegi sensul. Iti construiesti 4 ziduri mai inalte decat tine si te ascunzi inauntru. Te apuci sa sapi, sa faci loc pentru probleme. Dupa ce ingropi tot ce poti, iti mai ramane doar sa te uiti la cer si sa te intrebi ce rahat tocmai ai facut. E prea tarziu, nu mai poti sari zidurile. Incepi sa gandesti "outside the box" si te amagesti cu ideea ca poate va veni cineva cu o scara sa te scoata de acolo. De ce ti-ai construit baricadele in desert?? Nimeni nu trece pe acolo. Prostule!