Capitolul 5. O duminica mediocra

Salutare!

Am revenit si azi aici, iti vine sa crezi? Nu cred ca am scris niciodata 2 zile la rand. Cel putin nu in ultimii ani. Anyway, vrei sa-ti spun de ce? Exista un lucru minunat pe care scrisul il face (bine, probabil ca scrisul pe hartie e mai eficient, dar m-am nascut cu tastatura in mana). Te detaseaza de propria viata. Mie asta imi face, ma face sa nu mai fiu eu, Valentin, ci un observator al vietii mele. Si ce crezi? Fix asta mi-am propus, sa fiu mai mult observator decat observat. Asa ca voi face un experiment (de care probabil nu ma voi tine, la cum ma cunosc): voi scrie in fiecare zi sau cat de des posibil pot, un mic review despre ce s-a mai intamplat lately in viata mea monotonana, in special in spectrul emotional. De ce in acest spectru? Pentru ca mi-ar placea sa ma asez pentru cateva clipe in exteriorul propriilor emotii si, in acelasi timp, sa ramana undeva chiar si atunci cand nu vor mai fi. Poate ca daca adun suficient material, la batranete voi publica o autobiografie, sau poate doar le voi citi peste ani si ma voi amuza, analizandu-mi evolutia.

Azi e duminica. Azi nu ai vorbit cine stie ce cu mine. Nu dau vina pe nimeni, nici pe tine, nici pe mine. Intuiesc ca ai nevoie de spatiu din cauza unui eveniment neplacut care ti s-a petrecut recent. Habar n-am despre ce e vorba pentru ca inca nu mi-ai povestit. Sper s-o faci. E un pic frustrant pentru mine, deoarece imi tot vine sa-ti scriu si sa te intreb de viata, dar te cunosc si stiu ca cel mai bine ar fi sa tac linistit sa te astept sa-ti rezolvi dilemele. Mi-ar placea si m-ar ajuta tare mult sa nu mai fiu nevoit sa intuiesc asa multe lucruri. Cred ca ar fi bine pentru amandoi sa imi spui cand ai nevoie si de ce ai nevoie. Stii ca nu-s dobitoc si ca sunt in stare sa inteleg daca imi spui "hei, am nevoie de 3 zile de liniste, mi le poti oferi?". Imi e mai greu sa iti ofer spatiu cand nu sunt sigur daca ai nevoie de el sau nu. Sper ca intuitia mea e buna si ca de joi seara incoace ai nevoie de acest spatiu sa rezolvi ceva.
Totusi, sunt super curios, pentru ca stii foarte bine ca am o atitudine analitica dezvoltata: s-a intamplat joi sau vineri? Schimbarea de comportament a aparut in intervalul asta. Oricum, imi vei povesti tu, nu-mi fac griji. Eu voi sta linistit, tacut, cu siguranta ca te descurci cu brio in rezolvarea a orice a aparut.

Revenind la ideea de observator, este incredibil cum dupa 3 piese pe repeat de 2 ori de la Carla's Dreams, cu griji pe cap in momentul in care am tastat titlul, acum sunt linistit si in pace. Ai putea sa incerci si tu odata.

Capitolul 4. Analiza in doi.

   In ultima mea postare am intitulat-o "Sfarsit". Cred ca am gresit 😃. Povestea continua. Cred ca asta va fi cea mai interesanta "carte".
   Evident ca ceea ce scriu e o continuare a celei de-a 5-a carte. Le numesc carti pentru ca sunt niste capitole importante din viata mea emotionala. Protagonisti: Geamanul din mine si dRacul din ea. Evident ca scriu "dRacul" intr-un mod ironic pentru ca ea de fapt este o minunatie de femeie, dar nu trebuie sa stii tu asta!
   Revenind la subiect, intrebarea despre care scriu acum este: "de ce Geamanul se simte rau atunci cand Racul se simte rau?" Este o intrebare pur rationala pe care incerc s-o descifrez. Adica, serios, de ce domnul G. nu este fericit daca doamna R. are zile proaste? Oare si asta e un aspect al dragostei ce i-o poarta? Cand a ajuns domnul G. atat de dependent? Cum a ajuns? Intrebari retorice si neimportante, zic eu. Domnul G. se simte bine in pielea lui de dependent, mai ales cand doamna R. ii satisface aceasta dependenta. Am auzit ca cica ar fi nesanatos sa ai dependente si sa iti convergi starile intr-o singura alta persoana. Asa si? Vrei sa-ti spun ce-mi dicteaza instinctele si valorile mele morale? Nu e o dependenta sa iti identifici majoritatea starilor prin prisma emotiilor unei alte persoane. Si ce daca G. e trist cand R. e trista? Poate face asta pentru ca idealul lui este ca R. sa fie fericita constant, de luni pana duminica, in fiecare saptamana, 365 de zile pe an. Uneori 366, in cazuri exceptionale. Oricum, el mi-a spus, il doare cand pe ea o doare, pentru ca ea e parte din el acum. Daca ar fi sa te apuci sa-l descrii vreodata, undeva vei ajunge in punctul in care va trebui sa iei in calcul existenta ei intr-o fractiune din ADN-ul lui. Si aici apare epifania: Domnul G este conectat la Doamna R. Simte de la departare emotiile ei, Fericire, tristete, agonie, mandrie, putere, frica, etc. El spune ca e fain ca a ajuns aici. Se simte si el, micutul, ca face parte dintr-un intreg. Exact ce si-a dorit ani buni, sa se simta ca apartine de ceva, ca poate corespunde. Evident ca este constient ca la baza este o entitate individuala, dar ii place sa apartina de un intreg ce nu inseamna doar "el". Datorita acestui fapt, Domnul G. isi permita sa se simta trist atunci cand doamna R. se simte trista. Acelasi lucru se simte si atunci cand R. se simte fericita. Ar trebui sa-l vezi cum e cand o simte fericita. Radiaza! Se reincarca toate bateriile lui. Traieste, zambeste, rade, glumeste, iubeste.
   Mi-a spus de atatea ori cat de mult isi doreste ca ea sa fie in dreapta lui si sa ii zambeasca, sa ii spuna ca e fericita.

   P.S.: Da, ma doare si pe mine cand te doare pe tine si nu esti singura in problemele tale.

Sfarsit

Dupa cum se poate bine observa, capitolul 2 e gol. De ce? Pentru ca ceea ce s-a intamplat in ultima perioada nu poate fi descris suficient in cuvinte. Am zis ca n-o mai fac. Am zis ca nu ma mai indragostesc, am zis ca nu mai iubesc, ca nu mai daruiesc unei singure persoane toata fericirea mea, mi-am promis ca, gata, o sa fiu fericit. Si promisiunile s-au dus pe apa sambetei. Da. M-am indragostit din nou, iubesc din nou, si toata fericirea mea e la ea. Din pacate, viata nu e cum vrem noi mereu ci e cam cum vrea ea. Intotdeauna am considerat ca viata e un sir de evenimente pur intamplatoare. Faptul ca scriu acum si aici ar putea fi un eveniment pur intamplator. Te intreb, ce faci cand toata fericirea ta este pusa intr-o singura persoana si acea persoana dispare? De fapt, de ce rahat te iau cu ocolisuri? Ma simt trist. Ma simt dezamagit. De tine si de mine insumi. Pentru ca te iubesc, oricat de ireal ti s-ar parea. M-am dedicat atat de mult persoanei tale incat am uitat cine sunt. Sunt pierdut fara tine. Nu am niciun scop, niciun drum de urmat. Cum ar spune un vers ce imi place mult: "ma gasesti exact unde m-ai lasat, intre pustiu si furtuna". Ai avut nevoie de mine candva. Am fost acolo. De ce nu mai ai? De ce nu mai esti aceeasi? De ce nu ma mai doresti? De ce nu treci peste fosta ta relatie? De ce inca mai traiesti acolo? De ce m-ai facut sa cred ca ai trecut peste si ca noi doi avem potential? De ce eu trebuie sa stau sa imi distrug sperante una cate una pentru ca tu imi spui ca nu se poate. De ce am ajuns sa te iubesc? Pentru ca esti o persoana superba, pentru ca oricat de mult m-ar durea, esti cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat vreodata. Esti singura persoana cu care am simtit ca am creat o conexiune reala. Esti singura care m-a luat in brate si m-a apreciat pentru ceea ce sunt. Esti singura care m-a invatat sa fiu mai bun, sa ofer fara sa mi se ofere, sa simt, sa traiesc, sa fiu viu. M-ai ajutat sa ma descopar pe mine insumi si sa imi dau seama de capacitatile mele de a imi duce rabdarea si motivatia pe munti inalti. Ce-am avut a fost frumos. Un gand ce se ascunde in spatele zidurilor, sa nu-l strivesc, imi spune ca sper ca o sa mai avem parte de momente frumoase. Stiu ce am de facut acum. Nu voi renunta la tine pentru ca esti minunata si te vreau in viata mea in continuare. Dar sunt nevoit sa renunt la sentimentele mele pentru tine si la sperantele pe care le am in acest "noi". Poate ca ti se pare imposibil, poate ca nu ma crezi cand scriu asta, poate ca ai impresia ca nu am cum sa ajung sa fac asta intr-un timp atat de scurt, dar, te iubesc si nu imi concep existenta fara tine. Imi voi plange sufletul pana cand nu va mai ramane nimic din el. Si atunci voi fi persoana de care ai nevoie. Inchei acest capitol tragic, scriindu-l cu lacrimi in ochi, plangand ca un copil retardat la 24 de ani, spunandu-ti: ai avut, ai si vei avea pentru eternitate un loc rezervat in sufletul meu.

M.