Pagini

duminică, 2 iulie 2017

Back to Drifting

Ce dracu se intampla?? Sa mor de inteleg.. vreau sa inteleg. Cand am ajuns sa derapez din nou? Cum am ajuns aici? M-a luat prin surprindere, iti jur. Ma trezesc dimineata trist fara niciun motiv, ma regasesc lipsit de motivatie, bag alcool sa-mi ruleze creierul mai incet, mai pe mute, nu am niciun scop in legatura cu nimic, ci pur si simplu... alunec. Nu prea e okay, nu imi place. Vreau si eu un scop, un target, ceva pt care sa ma lupt. Nici macar asta nu am. Si, sa fim seriosi, n-o baga pe aia ca trebuie sa ma lupt pt mine insumi ca asta oricum o fac zi de zi de cand m-am nascut. Vreau cauze externe, vreau sa fac lucruri marete, sa am scopuri inalte, sa visez departe. De vrut, vreau, de putut, nu prea se poate acum. Nu stiu de ce, probabil ca voi intelege cu timpul. Oricum, chiar ma enerveaza situatia mea actuala si vreau sa o schimb cumva. Am citit pe net ca persoanele inteligente se simt adesea neintelese deoarece ideile lor sunt mai complexe decat ale celorlalti. Nu insinuez ca sunt o persoana inteligenta, dar mi se spune des ca as fi, asa ca... poate chiar sunt. Starea de "ma simt neinteles si am impresia ca nimeni nu e capabil sa empatizeze cu mine la nivelul pe care mi-l doresc" mi-e constant prezenta. Si stiu de ce se intampla asta. Te-ai gasit vreodata in situatii in care pur si simplu sa te simti trist, chiar si fara motiv, si de fiecare data cand spuneai cuiva cum te simti, acea persoana sa iti spuna "lasa ca o sa fie bine, ai motive sa fii fericit"??? Who the fuck cares? Si eu am motive sa fiu fericit, chiar multe, dar ma intereseaza mai tare motivele pt care sunt trist si cum sa schimb treaba asta. Schimbarea voita si fortata de perspectiva nu a functionat niciodata, cel putin nu pentru mine. Trebuie schimbat ceva in mindset-ul cognitiv pe care il folosesc in prezenta perioada. Am umblat ca boul pe la rotitele creierului meu pana am stricat ceva. Now we must fix it. Deviand putin de la subiect, imi place sa fac experimente pe propria persoana, mai ales la nivel psihologic si analitic. Sunt cel mai bun cobai posibil pt tot felul de analize. De asta tot incerc gandiri noi, perspective diferite, bias-uri, etc. Incerc si tot incerc sa-mi perfectionez modul de gandire si sa ma adaptez la conditiile curente la care sunt supus. Rareori mi se mai intampla sa fiu depasit de situatii si ajung fix unde sunt acu. Si de ce? Pentru ca nu inteleg chestii. Dependenta mea critica, de a intelege tot ceea ce se petrece, ma plesneste peste cap de fiecare data cand se intampla chestii pe care nu le inteleg. Vrei un exemplu? Hai sa-ti dau un exemplu:

Dupa toata "cartea" scrisa pentru o domnisoara absolut minunata, care inca mai e prezenta in viata mea si de a carei prezenta ma bucur de fiecare data cand am parte, m-am hotarat sa incep o "carte" noua, sa imi depun resursele emotionale undeva, la cineva.. Toate bune si frumoase, intelegere faina, fata desteapta, frumoasa, chiar cu potential de un love story (stim cu totii ca asta mi-am dorit dintotdeauna, emotional vorbind), doar ca, conform pattern-ului pe care il urmez (toti avem un pattern in a ne alege partenerii, nu?), e fucked up emotional. Sau cel putin asta mi-a exprimat mie. Pare o persoana stabila si tare, dar defensivitatea ei imi arata ca de fapt e un mic dezastru la nivel de nucleu si ca are frici la fel de multe ca si mine, dar e un suflet bland si o fire grijulie si am vazut deja ca are o esenta plina de bunatate si empatie. Eh, povestea se desfasoara simplu: ne-am vazut de exact 3 ori pana acum. Prima data ne-am vazut ca... vorbeam mult pe net si trebuia sa ne vedem sa verificam daca ne place unu de altu. Asta se intampla in pauza ultimei carti, pt ca nu stiam daca o sa mai fie ceva si aveam nevoie de back-up. Atunci gandeam cam prost fata de ea, pt ca, chiar daca mi se parea interesanta domnisoara, toate resursele mele se duceau in alta parte. Dupa ce am refuzat-o in legatura cu niste chestii mai putin ortodoxe pt ca eu voiam pe altcineva, nu am mai vorbit. Si linistea a tinut pana cand persoana pe care o voiam eu, ultima "carte", a plecat. A doua oara ne-am vazut pt ca, oricat de naspa am fost eu cand am refuzat-o, a decis sa vorbeasca totusi din nou cu mine cand i-am cerut asta. Si am iesit la o cafea, intr-o zi in care nu se simtea prea bine. Nu stiu cat de util am fost atunci, dar sper ca am ajutat-o si ca i-am imbunatatit starea. A treia oara... stii cum se zice ca a treia oara e cu noroc? A treia chiar a fost. De ce?

A treia oara a venit la mine la munca, in pauza mea de masa, cu o zi inainte sa plece acasa la Radauti. A fost ca un refresh ziua aia. Am mers la mine la cantina, am mancat acolo in timp ce ea imi povestea chestii despre nepotelu ei. Tin sa precizez ca imi place ca e genul de persoana care povesteste mult. Apreciez treaba asta, nu multi oameni imparatasesc lucruri usor. Dupa aceea ne-am tolanit pe iarba langa cladirea in care lucrez. Spre placuta mea surprindere, domnisoara avea tot felul de gesturi de apropiere fata de mine. Si eu catre ea, dar eu sunt fricos (recunosc). Am stat, am vorbit, am ras, m-am pierdut in ochii ei verzi-albastrii, d-astea. Am condus-o pana la metrou, nu am stat prea mult pt ca pauzele mele de masa nu sunt chiar nelimitate. Eh, atunci s-a intamplat "a treia e cu noroc" pt ca m-a sarutat. Privind retrospectiv, a fost ca-ntr-un film de hollywood. Stiam ca pleaca acasa, stia ca n-o sa ne mai vedem un timp si m-a pupat. Dupa care am dat sa plec, am facut 3 pasi si mi-am dat seama "nu e bine asa, vreau sa vada ca mie chiar imi place de ea", m-am intors, am luat-o de fata si am sarutat-o din nou. Buze moi. 

Pana acum suna totul bine, nu? Mai tii minte ce scriam mai sus? Ca nu inteleg de ce se intampla niste lucruri? Exista sansa ca datul meu peste cap de acum sa fie cauzat chiar de aceasta duduie care, de ceva zile, nu mai da niciun semn si nici nu raspunde la nimic. Nu stiu ce i s-a intamplat acasa, dar chiar as vrea sa stiu, pentru ca lipsa asta de informatii ma dispera. Si iti jur ca singurul lucru "rau" pe care l-am facut a fost sa initiez apropiere emotionala. Sper totusi ca... va fi ceva dragut intre noi. Iar daca nu, cu siguranta ca imi va parea rau. Probabil ca intr-o buna zi ii voi trimite link la aceasta postare si ma va lua in brate si imi va spune "Ce frumos ai scris despre mine, V."

I'm a man of hope.

luni, 19 iunie 2017

Capitolul 14. All grown up

Trebuie sa scriu acum, cat e proaspat. Oh, asa masochist? Sa ma f*t in el de paradox. Stau cu tine cand prind ocazia, vorbesc cu tine cand pot, profit de momentele in care sunt bun cu tine si iti jur ca ma simt incredibil de bine. Sunt agitat des, da, poate emotionat, poate si un pic speriat de bombe, dar.. Se simte atat de bine prezenta ta.. Si daca e asa bine, de ce povestesc cu parere de rau? Pentru ca timpul absentei tale e... Jaaaleee. Imi doresc ca si tu sa simti aceleasi emotii pe care le simt eu cand ne aruncam priviri. Inca sunt cele mai puternice trairi emotionale pe care le am. Mi-ar placea sa stiu ca si tu injuri dupa ce plec si ca te oftici ca n-a mers. Ca, indiferent de faptul ca a fost fain si ca dupa a durut ca dracu, ceva e si vrei sa mai fie. Si ma intreb de fiecare data. Ce s-a intamplat cu noi? Cum am ajuns aici? Ce facem mai departe? Mai facem ceva? Mi-am promis mai multe chestii care se bat cap in cap, cumva. Sa ma f*t in ele ca se schimba de la o zi la alta. Daca si tu pleci acasa data peste cap de mine cum plec eu dupa zile ca astea in care ne intelegem si suntem noi, atunci suntem intr-un loc bun. Ma crezi ca am reusit sa cred pe bune ca nu mai simt nimic? Pana mi-am demonstrat singur contrariul. Fuck.. Ma simt atat de bine vorbind cu tine si stand cu tine, dupa care, imi vine sa rup capete de pe umeri si sa mitraliez cativa necunoscuti. Cum faci asta? Trebuie sa ma inveti secretul. Multitudinea asta de stari care se schimba de la o discutie la alta.. Fascinant! Anyway, lasand emotiile la o parte, am avut o zi faina, datorita tie, am zambit pe bune, am fost happy, playful, joyful, ceva ce nu am prea des, sau cel putin nu in felul in care ma simt in preajma ta. E interesant si mai vreau. Si o sa o mai fac. Maine la fel, de la capat, alta tesla data tare, de dragul momentelor rare si superbe cu tine. Iti voi sparge toate limitele si te voi face sa fii ceva ce nu ai fost niciodata. Intr-o buna zi, cand vom fi mari si maturi, ma voi intoarce la tine. Sunt poetic, imi place sa-ti scriu idealist, in metafore si exagerari lirice. Povestea asta este absolut minunata si merita cel putin 3 sezoane cu audienta mare. Nu as fi putut s-o fac asa faina fara tine. Sunt convins ca daca nu esti tu aceea, le voi povesti nepotilor mei despre tine. De fapt, ce dracu vorbesc la o scala asa mica? Voi povesti intregii omeniri despre tine! Si sar dintr-o idee in alta ca iepurele pe un camp. You are my beauty mark. Sper sa tot mai fie zile ca astea in care sa facem tumbe in propriile creiere pentru sentimentele pe care le avem. Pe maine!

luni, 12 iunie 2017

Capitolul 13. Straini

N-am prea mult de scris. Cam tot ce-a fost de scris s-a scris. Ce mi se pare, insa, fascinant, este ca daca privesc retrospectiv, cu un an si un pic in urma eram fix straini. Dupa care n-am mai fost straini. Eh, partea interesanta este ca acum suntem din nou straini. Nu pot sa zic ca simt ceva in legatura cu asta pentru ca nu este decizia mea. Dar totusi, ma fascineaza ideea. Plec dintr-un punct, imi schimb viata, urmand sa ma regasesc in acelasi punct initial, cu un alt mindset si cu intelepciune dobandita. Nu-i bai, stiu ca in curand cineva se va bucura de intelepciunea pe care am dobandit-o si de persoana mea. Nu sunt modest deloc cu asta. Sunt mandru de mine si de tot ce fac, sunt mandru de capacitatile mele mentale, de actiunile pe care le fac, de modul frumos in care gandesc, de maturitatea de care dau dovada in multe situatii, de imaturitatea de care dau dovada cand lucrurile chiar nu trebuie luate in serios, de mecanismul meu creator, de ideile mele, de valorile mele morale, de tot ce sunt si ce ma defineste. Mi-a prins foarte bine dependenta, pt ca in momentul in care n-a mai fost, am fost nevoit sa discut cu mine insumi si sa cad de acord cu privire la niste termeni si modalitati de a convietui cu propria persoana. Oricum, raman la ideea initiala, sunt absolut fascinat ca suntem din nou straini. Tot ce mi-a ramas este sa-ti returnez comportamentul. Ai putea spune ca sunt oglinda oamenilor din jurul meu. You act nice, i act nice. You act distant, i act distant. You are an asshole, i am an asshole. De ce? Pentru ca, in sfarsit, mi-am gasit valoarea si respectul de sine, si sunt al dracului de mandru de asta. Pana data viitoare, sunt oglinda comportamentului tau.

P.S. Am primit aceasta melodie minunata de la o prietena. Prea faina.

vineri, 2 iunie 2017

Vicii

"Suma viicilor trebuie sa ramana constanta" - spuse un mare filozof, coleg de-al meu. Dar ce te faci cand te bagi in viciile alea nasoale, care cica dauneaza sanatatii si capacitatii de a trai? N-as putea sa zic ca sunt prea mandru de ce fac, pentru ca am fost invatat ca "nu e bine". Dar un refugiu e un refugiu si, pentru moment, ma ajuta. Am avut vicii bune, productive, si imi place sa cred ca inca mai am vicii din categoria aia. Unele dintre ele s-au pierdut pe traseu sau am uitat cum e sa le faci. Momentan traiesc un paradox care ma fascineaza. Traiesc tristete si asta ma face sa ma simt bine. Cum se poate asa ceva? Cum adica sa fii bine nefiind bine? De ce? Cred ca asta se datoreaza sinceritatii si respectului de sine pe care mi-l port. Alt paradox. Cum sa te "autodistrugi" din respect pt propria persoana? Simplu. Sunt sincer cu mine si cu felul in care ma simt si imi permit "autodistrugerea" ca si pas in constructia mea. Stii ce e enervant? Cand ceilalti nu inteleg si au impresia ca faci ceva gresit in efortul de "a te duce dracului". Bei mult? Fumezi mult? Exagerezi? Ceva e in neregula cu tine, cica. Faptul ca nu faci ceva cum "ar trebui" s-o faci, nu inseamna ca nu e lucrul bun de facut. Am devenit atat de sincer si conectat la propria persoana, incat imi asum dreptul de a face orice simt ca e lucrul bun de facut. Inclusiv "autodistrugere". Revin de unde am pornit. Am pierdut viciile bune, am dat in alea rele. Probabil ca, la un moment dat, voi reveni la viciile bune. Pana atunci, raman aici, "intre pustiu si furtuna", facand fix ceea ce simt sa fac, indiferent de rezultat. Epoca de control s-a terminat. Oricum nu am avut niciodata niciun fel de control. Asa cum imi place mie sa spun, viata-i doar o secventa de intamplari aleatorii.

duminică, 28 mai 2017

The Standing Man

Alegerea - o variabila definitorie in desfasurarea vietii noastre. De ce? Pentru ca, orice alegi sa faci sau sa fii, determina continuarea actiunii. Cea mai intalnita intrebare de care am dat, de-a lungul experientelor mele, a fost: "oare e actiunea cea mai corecta?". Suntem constransi de imprejurari sa alegem, sa ne continuam drumul intr-un fel sau altul. De la alegeri insignifiante, de tipul "ce fac astazi" pana la alegeri majore "ce fac pe un plan important pentru mine", toate acestea ne duc undeva. Cauza si efect. Ai putea spune ca distanta temporala, intre inceperea actiunii si rezultatul final, determina importanta alegerii. Un caz particular al alegerilor este lupta sau fuga, cunoscuta ca si "fight or flight". Am patit-o, de multe ori, sa ma trezesc in situatii, in care aveam de ales, continui sau ma retrag? Un experiment de auto-analiza pe care l-am facut a fost faptul ca am cerut opinii. Initial, pana la primirea opiniilor, indecizia era mare. Dificultatea de a alege era prezenta din cauza lipsei de informatii. Ma refer la faptul ca e dificil sa alegi ceva cand nu stii sigur ce vrei. Tocmai de aceea, de fiecare data cand am primit opinii care nu coincideau cu ceea ce simteau eu ca vreau sa aleg, acea alegere devenea mult mai usoara. E logic, nu? In situatiile de lupta sau fugi, am fost pus in postura in care am auzit "fugi, nu merita". Acele momente au fost cele ce mi-au dat o idee despre alegerea pe care trebuia s-o fac. Spun "trebuia" pentru ca asta simteam ca e bine pentru mine. Printr-o acumulare de situatii de genul asta, mi-am trasat o caracteristica definitorie: "lupt, nu fug". De ce? Pentru ca niciodata nu am luptat pentru ceva ce nu merita lupta. Daca ma vei vedea vreodata luptand pentru ceva, sa ai siguranta ca acel lucru merita tot efortul depus. E fascinant cum uneori ne trezim in situatii in care avem de facut o alegere si, doar auzind o posibilitate, ne dam seama de ceea ce ne dorim de fapt.

Astazi am patit-o. Astazi am fost combatut in legatura cu o alegere pe care o facusem. Momentul in care am auzit "fugi", a fost momentul in care mi-am dat seama ca eu chiar vreau sa stau si sa imi pastrez pozitia.

Oricat de narcisist pot parea, sunt un luptator. Sunt un om care se ridica de fiecare data cand cade, un om care nu isi schimba atitudinea, valorile morale si conceptia despre intamplari si persoane. Singura variabila care se schimba in luptele pe care le duc, este felul in care lupt.

Inspiratia pentru aceste fraze provine din experientele minunate de care am parte in ultima perioada si din video-ul urmator:

https://youtu.be/rRSIPvuYwOY

Bonus: Sa fim seriosi, cine a castigat vreodata ceva, renuntand?