Pagini

luni, 19 iunie 2017

Capitolul 14. All grown up

Trebuie sa scriu acum, cat e proaspat. Oh, asa masochist? Sa ma f*t in el de paradox. Stau cu tine cand prind ocazia, vorbesc cu tine cand pot, profit de momentele in care sunt bun cu tine si iti jur ca ma simt incredibil de bine. Sunt agitat des, da, poate emotionat, poate si un pic speriat de bombe, dar.. Se simte atat de bine prezenta ta.. Si daca e asa bine, de ce povestesc cu parere de rau? Pentru ca timpul absentei tale e... Jaaaleee. Imi doresc ca si tu sa simti aceleasi emotii pe care le simt eu cand ne aruncam priviri. Inca sunt cele mai puternice trairi emotionale pe care le am. Mi-ar placea sa stiu ca si tu injuri dupa ce plec si ca te oftici ca n-a mers. Ca, indiferent de faptul ca a fost fain si ca dupa a durut ca dracu, ceva e si vrei sa mai fie. Si ma intreb de fiecare data. Ce s-a intamplat cu noi? Cum am ajuns aici? Ce facem mai departe? Mai facem ceva? Mi-am promis mai multe chestii care se bat cap in cap, cumva. Sa ma f*t in ele ca se schimba de la o zi la alta. Daca si tu pleci acasa data peste cap de mine cum plec eu dupa zile ca astea in care ne intelegem si suntem noi, atunci suntem intr-un loc bun. Ma crezi ca am reusit sa cred pe bune ca nu mai simt nimic? Pana mi-am demonstrat singur contrariul. Fuck.. Ma simt atat de bine vorbind cu tine si stand cu tine, dupa care, imi vine sa rup capete de pe umeri si sa mitraliez cativa necunoscuti. Cum faci asta? Trebuie sa ma inveti secretul. Multitudinea asta de stari care se schimba de la o discutie la alta.. Fascinant! Anyway, lasand emotiile la o parte, am avut o zi faina, datorita tie, am zambit pe bune, am fost happy, playful, joyful, ceva ce nu am prea des, sau cel putin nu in felul in care ma simt in preajma ta. E interesant si mai vreau. Si o sa o mai fac. Maine la fel, de la capat, alta tesla data tare, de dragul momentelor rare si superbe cu tine. Iti voi sparge toate limitele si te voi face sa fii ceva ce nu ai fost niciodata. Intr-o buna zi, cand vom fi mari si maturi, ma voi intoarce la tine. Sunt poetic, imi place sa-ti scriu idealist, in metafore si exagerari lirice. Povestea asta este absolut minunata si merita cel putin 3 sezoane cu audienta mare. Nu as fi putut s-o fac asa faina fara tine. Sunt convins ca daca nu esti tu aceea, le voi povesti nepotilor mei despre tine. De fapt, ce dracu vorbesc la o scala asa mica? Voi povesti intregii omeniri despre tine! Si sar dintr-o idee in alta ca iepurele pe un camp. You are my beauty mark. Sper sa tot mai fie zile ca astea in care sa facem tumbe in propriile creiere pentru sentimentele pe care le avem. Pe maine!

luni, 12 iunie 2017

Capitolul 13. Straini

N-am prea mult de scris. Cam tot ce-a fost de scris s-a scris. Ce mi se pare, insa, fascinant, este ca daca privesc retrospectiv, cu un an si un pic in urma eram fix straini. Dupa care n-am mai fost straini. Eh, partea interesanta este ca acum suntem din nou straini. Nu pot sa zic ca simt ceva in legatura cu asta pentru ca nu este decizia mea. Dar totusi, ma fascineaza ideea. Plec dintr-un punct, imi schimb viata, urmand sa ma regasesc in acelasi punct initial, cu un alt mindset si cu intelepciune dobandita. Nu-i bai, stiu ca in curand cineva se va bucura de intelepciunea pe care am dobandit-o si de persoana mea. Nu sunt modest deloc cu asta. Sunt mandru de mine si de tot ce fac, sunt mandru de capacitatile mele mentale, de actiunile pe care le fac, de modul frumos in care gandesc, de maturitatea de care dau dovada in multe situatii, de imaturitatea de care dau dovada cand lucrurile chiar nu trebuie luate in serios, de mecanismul meu creator, de ideile mele, de valorile mele morale, de tot ce sunt si ce ma defineste. Mi-a prins foarte bine dependenta, pt ca in momentul in care n-a mai fost, am fost nevoit sa discut cu mine insumi si sa cad de acord cu privire la niste termeni si modalitati de a convietui cu propria persoana. Oricum, raman la ideea initiala, sunt absolut fascinat ca suntem din nou straini. Tot ce mi-a ramas este sa-ti returnez comportamentul. Ai putea spune ca sunt oglinda oamenilor din jurul meu. You act nice, i act nice. You act distant, i act distant. You are an asshole, i am an asshole. De ce? Pentru ca, in sfarsit, mi-am gasit valoarea si respectul de sine, si sunt al dracului de mandru de asta. Pana data viitoare, sunt oglinda comportamentului tau.

P.S. Am primit aceasta melodie minunata de la o prietena. Prea faina.

vineri, 2 iunie 2017

Vicii

"Suma viicilor trebuie sa ramana constanta" - spuse un mare filozof, coleg de-al meu. Dar ce te faci cand te bagi in viciile alea nasoale, care cica dauneaza sanatatii si capacitatii de a trai? N-as putea sa zic ca sunt prea mandru de ce fac, pentru ca am fost invatat ca "nu e bine". Dar un refugiu e un refugiu si, pentru moment, ma ajuta. Am avut vicii bune, productive, si imi place sa cred ca inca mai am vicii din categoria aia. Unele dintre ele s-au pierdut pe traseu sau am uitat cum e sa le faci. Momentan traiesc un paradox care ma fascineaza. Traiesc tristete si asta ma face sa ma simt bine. Cum se poate asa ceva? Cum adica sa fii bine nefiind bine? De ce? Cred ca asta se datoreaza sinceritatii si respectului de sine pe care mi-l port. Alt paradox. Cum sa te "autodistrugi" din respect pt propria persoana? Simplu. Sunt sincer cu mine si cu felul in care ma simt si imi permit "autodistrugerea" ca si pas in constructia mea. Stii ce e enervant? Cand ceilalti nu inteleg si au impresia ca faci ceva gresit in efortul de "a te duce dracului". Bei mult? Fumezi mult? Exagerezi? Ceva e in neregula cu tine, cica. Faptul ca nu faci ceva cum "ar trebui" s-o faci, nu inseamna ca nu e lucrul bun de facut. Am devenit atat de sincer si conectat la propria persoana, incat imi asum dreptul de a face orice simt ca e lucrul bun de facut. Inclusiv "autodistrugere". Revin de unde am pornit. Am pierdut viciile bune, am dat in alea rele. Probabil ca, la un moment dat, voi reveni la viciile bune. Pana atunci, raman aici, "intre pustiu si furtuna", facand fix ceea ce simt sa fac, indiferent de rezultat. Epoca de control s-a terminat. Oricum nu am avut niciodata niciun fel de control. Asa cum imi place mie sa spun, viata-i doar o secventa de intamplari aleatorii.

duminică, 28 mai 2017

The Standing Man

Alegerea - o variabila definitorie in desfasurarea vietii noastre. De ce? Pentru ca, orice alegi sa faci sau sa fii, determina continuarea actiunii. Cea mai intalnita intrebare de care am dat, de-a lungul experientelor mele, a fost: "oare e actiunea cea mai corecta?". Suntem constransi de imprejurari sa alegem, sa ne continuam drumul intr-un fel sau altul. De la alegeri insignifiante, de tipul "ce fac astazi" pana la alegeri majore "ce fac pe un plan important pentru mine", toate acestea ne duc undeva. Cauza si efect. Ai putea spune ca distanta temporala, intre inceperea actiunii si rezultatul final, determina importanta alegerii. Un caz particular al alegerilor este lupta sau fuga, cunoscuta ca si "fight or flight". Am patit-o, de multe ori, sa ma trezesc in situatii, in care aveam de ales, continui sau ma retrag? Un experiment de auto-analiza pe care l-am facut a fost faptul ca am cerut opinii. Initial, pana la primirea opiniilor, indecizia era mare. Dificultatea de a alege era prezenta din cauza lipsei de informatii. Ma refer la faptul ca e dificil sa alegi ceva cand nu stii sigur ce vrei. Tocmai de aceea, de fiecare data cand am primit opinii care nu coincideau cu ceea ce simteau eu ca vreau sa aleg, acea alegere devenea mult mai usoara. E logic, nu? In situatiile de lupta sau fugi, am fost pus in postura in care am auzit "fugi, nu merita". Acele momente au fost cele ce mi-au dat o idee despre alegerea pe care trebuia s-o fac. Spun "trebuia" pentru ca asta simteam ca e bine pentru mine. Printr-o acumulare de situatii de genul asta, mi-am trasat o caracteristica definitorie: "lupt, nu fug". De ce? Pentru ca niciodata nu am luptat pentru ceva ce nu merita lupta. Daca ma vei vedea vreodata luptand pentru ceva, sa ai siguranta ca acel lucru merita tot efortul depus. E fascinant cum uneori ne trezim in situatii in care avem de facut o alegere si, doar auzind o posibilitate, ne dam seama de ceea ce ne dorim de fapt.

Astazi am patit-o. Astazi am fost combatut in legatura cu o alegere pe care o facusem. Momentul in care am auzit "fugi", a fost momentul in care mi-am dat seama ca eu chiar vreau sa stau si sa imi pastrez pozitia.

Oricat de narcisist pot parea, sunt un luptator. Sunt un om care se ridica de fiecare data cand cade, un om care nu isi schimba atitudinea, valorile morale si conceptia despre intamplari si persoane. Singura variabila care se schimba in luptele pe care le duc, este felul in care lupt.

Inspiratia pentru aceste fraze provine din experientele minunate de care am parte in ultima perioada si din video-ul urmator:

https://youtu.be/rRSIPvuYwOY

Bonus: Sa fim seriosi, cine a castigat vreodata ceva, renuntand?

joi, 25 mai 2017

Capitolul 12. Chimie

Am cam... Consumat, un pic. Nu mult, un shot de jager si doua pahare de cuba libre. Dar na, corpul meu nu are nevoie de mult. Dupa un drum lung cu 336, m-am oprit in scara blocului si m-am hotarat sa tastez. Incepe sa ma prinda bine de tot scrisul. Vorbesc cu mine insumi si ma face sa ma simt bine, treaba asta. Aceste doua zile au fost fabuloase. Nu ma asteptam ca distantarea sa-mi provoace asa atractie. Ma bucur pentru rarele si extraordinar de placute momente cu tine. Sa fim seriosi... cum flirtam noi in aceasta imposibilitate, nu o face nimeni. Intotdeauna am avut o atractie puternica pentru creierasul tau superb. Cum imi impui tu limite si cum iti vine sa le rupi singura, este pur si simplu genial. Si stii ca te cunosc si ca te citesc si ca nu spun prostii. Am incercat, poate intr-un gest de rapida schimbare, sa las persoane sa ma faca sa simt ceva, dar nimeni nu ma face sa ma simt in felul in care o faci tu. Iti scriu acum fara niciun motiv. Iti scriu doar pentru a-ti marturisi ca simt o placere deosebita pentru ceea ce am devenit noi. Doua fiinte calde care se cauta intr-un labirint de oameni de gheata. Recit, din nou, un vers, dintr-o piesa care mi-a intrat in suflet: "pur si simplu-a ta prezenta stiu c-o sa ma dea pe spate". Ascultand in difuzoarele telefonului o piesa pe care mi-ai dedicat-o acum mult timp, iti spun ca vreau, din toata puterea mea, sa te las sa iti traiesti povestea. Vreau sa am absolut zero control asupra ta si asupra a ceea ce faci. Iti daruiesc libertate deplina sa fii personajul principal din serialul tau. Stiu ca ne vom mai intalni episodic si stiu ca in fiecare episod in care ne vom intalni, se va lasa cu scantei. Ori sunt nebun, ori exista aceste adevaruri. Ramane de vazut. Intre timp, ai grija de tine si de spiritul tau. Eu voi fi aici, scriindu-ti, dezvaluindu-mi cele mai intunecate colturi ale iubirii pe care ti-o port.

Un rosu impecabil.