Pagini

luni, 19 iunie 2017

Capitolul 14. All grown up

Trebuie sa scriu acum, cat e proaspat. Oh, asa masochist? Sa ma f*t in el de paradox. Stau cu tine cand prind ocazia, vorbesc cu tine cand pot, profit de momentele in care sunt bun cu tine si iti jur ca ma simt incredibil de bine. Sunt agitat des, da, poate emotionat, poate si un pic speriat de bombe, dar.. Se simte atat de bine prezenta ta.. Si daca e asa bine, de ce povestesc cu parere de rau? Pentru ca timpul absentei tale e... Jaaaleee. Imi doresc ca si tu sa simti aceleasi emotii pe care le simt eu cand ne aruncam priviri. Inca sunt cele mai puternice trairi emotionale pe care le am. Mi-ar placea sa stiu ca si tu injuri dupa ce plec si ca te oftici ca n-a mers. Ca, indiferent de faptul ca a fost fain si ca dupa a durut ca dracu, ceva e si vrei sa mai fie. Si ma intreb de fiecare data. Ce s-a intamplat cu noi? Cum am ajuns aici? Ce facem mai departe? Mai facem ceva? Mi-am promis mai multe chestii care se bat cap in cap, cumva. Sa ma f*t in ele ca se schimba de la o zi la alta. Daca si tu pleci acasa data peste cap de mine cum plec eu dupa zile ca astea in care ne intelegem si suntem noi, atunci suntem intr-un loc bun. Ma crezi ca am reusit sa cred pe bune ca nu mai simt nimic? Pana mi-am demonstrat singur contrariul. Fuck.. Ma simt atat de bine vorbind cu tine si stand cu tine, dupa care, imi vine sa rup capete de pe umeri si sa mitraliez cativa necunoscuti. Cum faci asta? Trebuie sa ma inveti secretul. Multitudinea asta de stari care se schimba de la o discutie la alta.. Fascinant! Anyway, lasand emotiile la o parte, am avut o zi faina, datorita tie, am zambit pe bune, am fost happy, playful, joyful, ceva ce nu am prea des, sau cel putin nu in felul in care ma simt in preajma ta. E interesant si mai vreau. Si o sa o mai fac. Maine la fel, de la capat, alta tesla data tare, de dragul momentelor rare si superbe cu tine. Iti voi sparge toate limitele si te voi face sa fii ceva ce nu ai fost niciodata. Intr-o buna zi, cand vom fi mari si maturi, ma voi intoarce la tine. Sunt poetic, imi place sa-ti scriu idealist, in metafore si exagerari lirice. Povestea asta este absolut minunata si merita cel putin 3 sezoane cu audienta mare. Nu as fi putut s-o fac asa faina fara tine. Sunt convins ca daca nu esti tu aceea, le voi povesti nepotilor mei despre tine. De fapt, ce dracu vorbesc la o scala asa mica? Voi povesti intregii omeniri despre tine! Si sar dintr-o idee in alta ca iepurele pe un camp. You are my beauty mark. Sper sa tot mai fie zile ca astea in care sa facem tumbe in propriile creiere pentru sentimentele pe care le avem. Pe maine!

luni, 12 iunie 2017

Capitolul 13. Straini

N-am prea mult de scris. Cam tot ce-a fost de scris s-a scris. Ce mi se pare, insa, fascinant, este ca daca privesc retrospectiv, cu un an si un pic in urma eram fix straini. Dupa care n-am mai fost straini. Eh, partea interesanta este ca acum suntem din nou straini. Nu pot sa zic ca simt ceva in legatura cu asta pentru ca nu este decizia mea. Dar totusi, ma fascineaza ideea. Plec dintr-un punct, imi schimb viata, urmand sa ma regasesc in acelasi punct initial, cu un alt mindset si cu intelepciune dobandita. Nu-i bai, stiu ca in curand cineva se va bucura de intelepciunea pe care am dobandit-o si de persoana mea. Nu sunt modest deloc cu asta. Sunt mandru de mine si de tot ce fac, sunt mandru de capacitatile mele mentale, de actiunile pe care le fac, de modul frumos in care gandesc, de maturitatea de care dau dovada in multe situatii, de imaturitatea de care dau dovada cand lucrurile chiar nu trebuie luate in serios, de mecanismul meu creator, de ideile mele, de valorile mele morale, de tot ce sunt si ce ma defineste. Mi-a prins foarte bine dependenta, pt ca in momentul in care n-a mai fost, am fost nevoit sa discut cu mine insumi si sa cad de acord cu privire la niste termeni si modalitati de a convietui cu propria persoana. Oricum, raman la ideea initiala, sunt absolut fascinat ca suntem din nou straini. Tot ce mi-a ramas este sa-ti returnez comportamentul. Ai putea spune ca sunt oglinda oamenilor din jurul meu. You act nice, i act nice. You act distant, i act distant. You are an asshole, i am an asshole. De ce? Pentru ca, in sfarsit, mi-am gasit valoarea si respectul de sine, si sunt al dracului de mandru de asta. Pana data viitoare, sunt oglinda comportamentului tau.

P.S. Am primit aceasta melodie minunata de la o prietena. Prea faina.

vineri, 2 iunie 2017

Vicii

"Suma viicilor trebuie sa ramana constanta" - spuse un mare filozof, coleg de-al meu. Dar ce te faci cand te bagi in viciile alea nasoale, care cica dauneaza sanatatii si capacitatii de a trai? N-as putea sa zic ca sunt prea mandru de ce fac, pentru ca am fost invatat ca "nu e bine". Dar un refugiu e un refugiu si, pentru moment, ma ajuta. Am avut vicii bune, productive, si imi place sa cred ca inca mai am vicii din categoria aia. Unele dintre ele s-au pierdut pe traseu sau am uitat cum e sa le faci. Momentan traiesc un paradox care ma fascineaza. Traiesc tristete si asta ma face sa ma simt bine. Cum se poate asa ceva? Cum adica sa fii bine nefiind bine? De ce? Cred ca asta se datoreaza sinceritatii si respectului de sine pe care mi-l port. Alt paradox. Cum sa te "autodistrugi" din respect pt propria persoana? Simplu. Sunt sincer cu mine si cu felul in care ma simt si imi permit "autodistrugerea" ca si pas in constructia mea. Stii ce e enervant? Cand ceilalti nu inteleg si au impresia ca faci ceva gresit in efortul de "a te duce dracului". Bei mult? Fumezi mult? Exagerezi? Ceva e in neregula cu tine, cica. Faptul ca nu faci ceva cum "ar trebui" s-o faci, nu inseamna ca nu e lucrul bun de facut. Am devenit atat de sincer si conectat la propria persoana, incat imi asum dreptul de a face orice simt ca e lucrul bun de facut. Inclusiv "autodistrugere". Revin de unde am pornit. Am pierdut viciile bune, am dat in alea rele. Probabil ca, la un moment dat, voi reveni la viciile bune. Pana atunci, raman aici, "intre pustiu si furtuna", facand fix ceea ce simt sa fac, indiferent de rezultat. Epoca de control s-a terminat. Oricum nu am avut niciodata niciun fel de control. Asa cum imi place mie sa spun, viata-i doar o secventa de intamplari aleatorii.

duminică, 28 mai 2017

The Standing Man

Alegerea - o variabila definitorie in desfasurarea vietii noastre. De ce? Pentru ca, orice alegi sa faci sau sa fii, determina continuarea actiunii. Cea mai intalnita intrebare de care am dat, de-a lungul experientelor mele, a fost: "oare e actiunea cea mai corecta?". Suntem constransi de imprejurari sa alegem, sa ne continuam drumul intr-un fel sau altul. De la alegeri insignifiante, de tipul "ce fac astazi" pana la alegeri majore "ce fac pe un plan important pentru mine", toate acestea ne duc undeva. Cauza si efect. Ai putea spune ca distanta temporala, intre inceperea actiunii si rezultatul final, determina importanta alegerii. Un caz particular al alegerilor este lupta sau fuga, cunoscuta ca si "fight or flight". Am patit-o, de multe ori, sa ma trezesc in situatii, in care aveam de ales, continui sau ma retrag? Un experiment de auto-analiza pe care l-am facut a fost faptul ca am cerut opinii. Initial, pana la primirea opiniilor, indecizia era mare. Dificultatea de a alege era prezenta din cauza lipsei de informatii. Ma refer la faptul ca e dificil sa alegi ceva cand nu stii sigur ce vrei. Tocmai de aceea, de fiecare data cand am primit opinii care nu coincideau cu ceea ce simteau eu ca vreau sa aleg, acea alegere devenea mult mai usoara. E logic, nu? In situatiile de lupta sau fugi, am fost pus in postura in care am auzit "fugi, nu merita". Acele momente au fost cele ce mi-au dat o idee despre alegerea pe care trebuia s-o fac. Spun "trebuia" pentru ca asta simteam ca e bine pentru mine. Printr-o acumulare de situatii de genul asta, mi-am trasat o caracteristica definitorie: "lupt, nu fug". De ce? Pentru ca niciodata nu am luptat pentru ceva ce nu merita lupta. Daca ma vei vedea vreodata luptand pentru ceva, sa ai siguranta ca acel lucru merita tot efortul depus. E fascinant cum uneori ne trezim in situatii in care avem de facut o alegere si, doar auzind o posibilitate, ne dam seama de ceea ce ne dorim de fapt.

Astazi am patit-o. Astazi am fost combatut in legatura cu o alegere pe care o facusem. Momentul in care am auzit "fugi", a fost momentul in care mi-am dat seama ca eu chiar vreau sa stau si sa imi pastrez pozitia.

Oricat de narcisist pot parea, sunt un luptator. Sunt un om care se ridica de fiecare data cand cade, un om care nu isi schimba atitudinea, valorile morale si conceptia despre intamplari si persoane. Singura variabila care se schimba in luptele pe care le duc, este felul in care lupt.

Inspiratia pentru aceste fraze provine din experientele minunate de care am parte in ultima perioada si din video-ul urmator:

https://youtu.be/rRSIPvuYwOY

Bonus: Sa fim seriosi, cine a castigat vreodata ceva, renuntand?

joi, 25 mai 2017

Capitolul 12. Chimie

Am cam... Consumat, un pic. Nu mult, un shot de jager si doua pahare de cuba libre. Dar na, corpul meu nu are nevoie de mult. Dupa un drum lung cu 336, m-am oprit in scara blocului si m-am hotarat sa tastez. Incepe sa ma prinda bine de tot scrisul. Vorbesc cu mine insumi si ma face sa ma simt bine, treaba asta. Aceste doua zile au fost fabuloase. Nu ma asteptam ca distantarea sa-mi provoace asa atractie. Ma bucur pentru rarele si extraordinar de placute momente cu tine. Sa fim seriosi... cum flirtam noi in aceasta imposibilitate, nu o face nimeni. Intotdeauna am avut o atractie puternica pentru creierasul tau superb. Cum imi impui tu limite si cum iti vine sa le rupi singura, este pur si simplu genial. Si stii ca te cunosc si ca te citesc si ca nu spun prostii. Am incercat, poate intr-un gest de rapida schimbare, sa las persoane sa ma faca sa simt ceva, dar nimeni nu ma face sa ma simt in felul in care o faci tu. Iti scriu acum fara niciun motiv. Iti scriu doar pentru a-ti marturisi ca simt o placere deosebita pentru ceea ce am devenit noi. Doua fiinte calde care se cauta intr-un labirint de oameni de gheata. Recit, din nou, un vers, dintr-o piesa care mi-a intrat in suflet: "pur si simplu-a ta prezenta stiu c-o sa ma dea pe spate". Ascultand in difuzoarele telefonului o piesa pe care mi-ai dedicat-o acum mult timp, iti spun ca vreau, din toata puterea mea, sa te las sa iti traiesti povestea. Vreau sa am absolut zero control asupra ta si asupra a ceea ce faci. Iti daruiesc libertate deplina sa fii personajul principal din serialul tau. Stiu ca ne vom mai intalni episodic si stiu ca in fiecare episod in care ne vom intalni, se va lasa cu scantei. Ori sunt nebun, ori exista aceste adevaruri. Ramane de vazut. Intre timp, ai grija de tine si de spiritul tau. Eu voi fi aici, scriindu-ti, dezvaluindu-mi cele mai intunecate colturi ale iubirii pe care ti-o port.

Un rosu impecabil.

miercuri, 24 mai 2017

Eroi si povestile lor

Am vazut un film fain azi - Guardians of the Galaxy Vol. 2. Eh, pe langa faptul ca filmul a fost o caterinca de proportii, pentru ca Marvel Studios chiar stie sa faca filme intr-un stil comic cu super-eroi, acest film mi-a transmis o idee ce m-a strapuns direct in valorile morale personale. Stiam ca am deja aceste atribute ratacite prin definitia mea, doar mi le-am reamintit, sub o forma eroica. A fost o secventa absolut superba in care un personaj, privit pana in momentul ala intr-un mod negativ din cauza faptelor lui de cruzime, face un gest eroic sacrificandu-se pentru a salva personajul principal (tipic filmelor americane, dar nu degeaba). Surpinzatoare mi-a fost auto-analiza cand am descoperit ca perceptia mea despre acel personaj a fost brusc schimbata. Imi era imposibil sa il mai privesc cu ochi judecand. Din senin, gestul de eroism a sters raul facut si a lasat "loc de buna ziua". Concluzia pe care am tras-o este, asa cum deja o detineam printre valorile mele morale, ca eroii se nasc doar din actiuni pur  altruiste. Aceasta simpla idee m-a pus pe ganduri. Cat de des actionez altruist? Cat de mult ma pot considera un erou in povestea mea? Si imi spun: "da, dar nu am avut ocazii sa fiu altruist la fiecare pas". Vrajeala! Ocaziile in care pot face ceva bun nu vin din senin. In schimb, le pot crea. Cum? Fiind un observator al lumii. Asa ca unul din scopurile pe care as dori sa mi le indeplinesc in aceasta viata ar fi sa ajung intr-o zi in care sa privesc retrospectiv si sa imi spun singur: "Sunt eroul povestii mele".

duminică, 21 mai 2017

Capitolul 11. La multi ani, copil frumos!

Hei,

Este ziua ta, azi esti sfanta. Sunt foarte multe lucruri pe care as vrea sa ti le spun, dar nu stiu cum, cand, cum, de ce. Vreau sa incep prin a-ti ura un sincer si cald la multi ani, plin de bunatate si apreciere, venit din adancul sufletului meu, Iti doresc tot binele din lume, iti doresc sa gasesti fericire in tot si toate in viata asta, iti doresc ca in fiecare seara sa adormi cu bucurie in inima si cu multumire pentru tot ceea ce ai. Iti doresc ca tot binele ce exista pe Pamant sa se reverse asupra ta si sa nu-l poti duce si sa nu stii ce sa faci cu el. Iti doresc liniste, pace, echilibru. Imi doresc sa-ti simt linistea de aici, de departe. Imi cer scuze ca nu iti urez asta cum mi-as dori, imi cer scuze ca nu-s acolo, dar iti scriu aici, pentru a-mi avea inima impacata. Ma cunosti, imi stii spiritul, stii ca orice s-ar intampla intre noi, cea mai pura dorinta a mea fata de tine este sa fii fericita. Imi pare rau ca nu sunt langa tine sa iti vad fericirea. Mi-e dor de zambetul tau frumos, de ochii aia mari si superbi si imi pare rau ca nu ii mai vad. Fii fericita, fiinta minunata, pentru ca meriti! Daca ai un vis, nu conteaza cine esti sau de unde vii, nu exista nimeni si nimic care sa te opreasca sa ti-l atingi. Traieste-ti viata in plina bucurie, in bunatate, in apreciere, ia-o de mana si iubeste-o oricum ar fi ea, pentru ca e a ta. Viata te iubeste pe tine, are grija de tine, te creste, cu fiecare experienta, in ceea ce esti menita sa fii. Permite-ti in fiecare moment sa traiesti la intensitatea cea mai inalta, permite-ti sa simti puternic, sa zambesti puternic, sa existi in cea mai stralucitoare forma a ta. Shine bright, my dear!

P.S. Iti multumesc din suflet ca ai venit aici sa citesti!

sâmbătă, 13 mai 2017

Capitolul 10. Cartea continua

Nici nu stiu despre ce as putea sa scriu in capitolul 10. 10? e un numar rotund, important, multe lucruri se masoara in multiplii de 10. Nu am mai discutat de mult cu personalitatea mea "rea". Spun rea pentru ca nu mi se pare ca ar face ceva rau, ci pentru ca una din dorintele mele definitorii este sa nu fiu nevoit s-o folosesc. E sambata, a trecut aproape o saptamana de cand am plecat. Nu pot sa fiu ipocrit, mi-e dor, cam de toate, dar acum nu sunt convins ca mai vreau. Tu, ca persoana, ca femeia care ai fost intotdeauna, inca ma omori (intr-un sens pe care doar noi il intelegem.. omnomom) cand esti la cativa metri de mine. Si crede-ma ca inca ma gandesc la ce obisnuiam sa facem seara si mi-ar face placere sa mai am ocazia sa te termin cum iti place tie. In fine, asta-i doar un aspect, poate nu cel mai important. Scriu greu, deja au trecut 10 minute pentru capitolul 10 si sunt convins ca vor mai trece inca 10. In general am un flow, un val care imi curge prin ratiune si nu ma impotmolesc in cuvinte, dar acum o fac. E bine, probabil ca imi gandesc mai mult cuvintele sa le pun o fundita mai draguta. Nu te-am inteles ieri, si nici nu te inteleg in general. Stau si ma intreb, daca ai luat decizia pe care ai luat-o, de ce nu te vad fericita? Daca acea decizie urma sa iti provoace fericire si liniste, de ce nu te simt linistita? Cu ce-ai gresit? Asta doar tu o poti sti. Sper sa-mi povestesti si mie. Am un mic mic mic cat un mic gand in creierasul meu, format pe baza actiunilor si spuselor tale recente ca si tu ai un mic mic mic cat un mic gand ca inca ma doresti. Poate ca serotonina pe care ti-o stimulam a disparut. Asa cum am spus, nu stiu ceea ce nu imi povestesti. Sunt rece. Ma vezi, ma simti ca sunt rece. E doar o consecinta a desfasurarii povestii. Se simte bine sa iei putina atitudinte pentru binele propriei persoane si sa iti decizi prezentul si viitorul. Cel putin cu asta ma ocup acum. Folosesc acest timp in care noi doi suntem in aceasta situatie pentru a-mi face mie, personal, foarte mult bine. Exista un adevar dificil care s-a creat in urma evenimentelor petrecute. Sunt altcineva. Vali pe care il cunosteam amandoi a cam fugit de noi. Stii, orice om are o esenta. Esenta mea este aceea de bunatate absoluta, de intentii pozitive si ganduri constructive. Din cand in cand, aceasta esenta a noastra, este bombardata de stimuli externi negativi. Esenta unui om este cam cea mai fragila parte lui, cred eu. Esenta mea nu a fost atinsa cu un ac, doua, trei; a mea a fost macelarita cu topoare (cu sape, cu cazmale) de'a lungul timpului. De fiecare data am facut aceeasi prostie (din punctul meu de vedere): m-am ascuns undeva intr-un loc uitat de lume si m-am vindecat revenind la viata cu aceeasi esenta pusa la bataie. Exact cum spune un citat minunat de bun ce-mi place de mor: "definita nebuniei este sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti la rezultate diferite". M-am uitat prea mult la nevoile celorlalti, m-a interesat prea mult cum sunt persoanele apropiate si am ignorat cum sunt eu si ce nevoi am eu. Voi, persoanele apropiate mie, este fix treaba voastra cum sunteti voi si este responsabilitatea voastra pentru ceea ce vi se intampla, cum, la fel, nu a venit nimeni la mine din proprie initiativa sa ma ajute cu ceva fara sa cer. (asta nu inseamna ca va ignor sau ca nu am prieteni carora le multumesc si ii iubesc din suflet pentru tot ceea ce au facut pentru mine). Accentul este pe cerinta. "Cere si ti se va da" este o replica a carei valoare nu am vazut-o pana acum. De ce? Pentru ca eu obisnuiam sa fiu cel caruia i se cerea, cel care se adapteaza. De ce? De ce sa nu se adapteze si omul celalalt dupa mine? Revenind la ideea de esenta, nu-mi voi pierde bunatatea, dar o voi proteja, pentru ca e parte din mine. Asa ca decid. (o actiune puternica) Decid pentru viata mea, decid pentru starile mele, decid pentru ceea ce vreau, ceea ce fac, ceea ce las sa mi se intample. Eu decid tot ce ma implica pe mine. Doar Eu (as fi spus "decat", sa te fac sa razi, dar am o atitudine foarte serioasa acum).

Inchei prin a spun ca Vali nu va disparea ca "baiat de treaba", ci Vali va evolua in "baiat de treaba cu responsabilitate pentru propria viata, cu curaj si capacitate de decizie".

P.S. Mi se pare fascinant paradoxul in care marile pierderi te fac sa-ti gasesti cele mai puternice resurse.

marți, 9 mai 2017

Capitolul 9. Toamna devreme peste sufletul meu.

Nu te voi uri niciodata. Te-am iubit, te iubesc si te voi iubi in continuare. Ma bucur ca v-ati rezolvat problemele, sper din tot sufletul sa iti fie bine alaturi de el si sa nu mai aveti problemele pe care le-ati avut. Sper ca te-am invatat sa comunici si sper ca-ti va folosi. Imi pare rau pentru mine ca mi s-a intamplat asta, pentru ca nu o merit. Dar probabil ca el a reusit sa te convinga ca ti-e mai bine cu el. E okay, e meritul lui. Mi-e frica sa nu cumva sa dati peste aceleasi probleme din nou. Eu ma voi regasi candva prin dezastrul din mine, nu-ti face griji. Multumesc pentru ca m-ai invatat sa iubesc, multumesc pentru ca mi-am imaginat o viata cu tine, multumesc pentru ca m-ai facut fericit, esti o persoana superba si meriti tot binele din lume. Te rog, nu ma analiza in urmatoarea perioada, nu te intrista ca o sa ma vezi mai jos decat m-ai vazut vreodata, trebuie sa am de unde sa ma ridic. Eu imi voi gasi drumul candva. Ceea ce stiu sigur, si chestia de care imi pare cel mai rau, e ca niciodata nu voi gasi pe cineva la fel de potrivita pentru mine cum esti tu. Dar ma voi multumi cu ce mi se va oferi. Te voi iubi mereu si daca vei avea vreodata probleme, nu ezita sa ma cauti, te voi ajuta indiferent de cum suntem noi doi. Nu credeam niciodata ca pot sa iubesc atat de mult si atat de puternic si nici nu credeam ca e atat de greu sa pierzi totul intr-o secunda. Am crezut ca ai nevoie doar de timp sa iti validezi sentimentele pentru mine, am crezut ca vom fi bine, am avut speranta ca bunul Dumnezeu va avea grija de ce am construit noi doi. E okay. Ma voi minti singur ca iti va fi mai bine cu el decat ti-ar fi cu mine pentru ca asa voi fi multumit ca tu esti bine. Iarta-ma daca ti-am gresit cu ceva pe parcursul acestui timp, stiu ca n-am fost perfect, dar am fost cea mai buna versiune a mea, multumita tie. Mi s-a rupt o parte din mine si nu e placut, e greu, doare, dar daca lucrurile astea se intampla pentru binele tau, eu le respect si iti respect dorinta. Sper doar sa nu fie o minciuna pe care ti-o creezi datorita dorului de amintiri. Success in noua relatie!

P.S. Daca vrei sa stii de mine, fara sa ma intrebi ceva, blog-ul va ramane calea dedicata de comunicare a mea catre tine

luni, 8 mai 2017

Capitolul 8. Unbaked Rolls

Revelator! Am inteles tot ce se intampla! Imi cer scuze ca le-am vazut prost. Ai tot spatiul si timpul pentru a ajunge in locul tau din care vezi lucrurile clar. Ma bucur ca te-ai decis sa te asiguri ca ai sentimente pentru mine. Take your time. I'll be good here.

Capitolul 7. Bake Rolls

Nu inteleg ce se intampla. Bine, de fapt inteleg dar nu vreau sa inteleg. As vrea sa nu exist acum. Nu stiu de ce, dar in decurs de 4 zile am ajuns de la dragoste la... Altceva.. Incerc din tot sufletul sa inteleg ca ai nevoie de spatiu si ca vrei sa suferi in liniste, dar nu ma lovi pe mine in procesul tau de refacere. Cu fiecare respingere, cu fiecare vorba rea pe care mi-o adresezi, mai rupi o bucata din sufletul meu, candva intreg pentru tine. Sunt curios cat mai pot sa duc. Momentan pot. Ma vad ca pe o persoana puternica. Da, imi arat emotiile, oamenii vad cand sunt trist, dar nicio tristete nu imi va schimba atitudinea si valorile morale. Raman in aceeasi pozitie, cea in care te iubesc si in care totul este zgomot de fundal atunci cand esti langa mine. Nu imi voi schimba aceasta atitudine, indiferent ce s-ar intampla. Am considerat ca o sa fie okay sa vorbesti cu fostu, am zis ca poate o sa te ajuta, dar, se pare ca te-a bulversat de tot. Si ce faci cu toata bulversarea ta? O arunci sub forma de spini spre mine? Ma doare, puiule. Stiu ca te doare si pe tine, dar ma doare si pe mine, pentru ca m-am conectat la sufletul tau, la toate simturile tale, si durerea ta e si durerea mea. Sper ca totul sa fie bine cum a fost de fiecare data cand am avut astfel de probleme. Sper ca Universul sa ma vada si sa tina cont, in mortii lui, ca am vrut sa fac doar bine, am vrut sa ajut si sa fiu cea mai buna vrianta a mea. Sper ca universul sa mi te aduca inapoi si sa spele aceasta suferinta simtita de noi. Ma oftic ca mi-ai spus ca n-o sa afecteze relatia noastra. Si uite cum suntem acum.. Dar te iubesc, si fac tot posibilul in haosul asta sa iti fiu alaturi cum pot, in liniste. Draga Universule, daca ma asculti si daca esti bun cu noi, ajut-o cum eu nu pot, alin-o cum e n-o fac si da-i mintea pe care eu nu o am, pentru ca eu nu stiu ce sa fac. Simt ca ma pierd, abia cand ma regasisem in bratele tale.

luni, 17 aprilie 2017

Capitoul 6. Pastele ma-sii.

Naspa. Nu mi-a placut ziua de azi. Cica paste, cica sarbatori, cica fericire. Azi nu prea. Pe langa faptul ca m-am plictisit monstruos de tare pentru ca n-am iesit din camera, tu te-ai decis ca azi sa te porti "judge, jury and executioner" cu mine azi si m-ai cam enervat 😀. Nu ma intelege gresit, doar imi scriu frustarea aici. Nu stiu ce s-a intamplat, inca, dar m-ai atacat cam mult azi. E okay, ca sunt rezistent la frustrare, dar as prefera sa nu se intample prea des. Ideea e ca uneori ma trezesc in postura in care habar n-am cu ce am gresit, dar direct cu un repros trantit in fata si cu un "da-ti tu seama, mama omida". Nu e placut deloc. Te lasa asa, intr-o stare confuza in care singuru lucru care iti trece prin cap e "wtf just happened?". Dar hai sa zicem ca am avut dreptate si ca nervii tai au provenit din alte surse si ti i-ai varsat pe mine. Ceea ce ar fi super misto, pentru ca m-as bucura sa fiu eu persoana pe care iti arunci frustrarile si care ajuta la vindecarea lor. Le primesc cu placere, sa stii. De asemenea, daca tot sunt la capitolul frustrari, chiar m-ar ajuta super mult sa imi dai informatii despre ce se intampla in situatii de genul asta. Imi doresc tare mult sa stiu ce se intampla cu tine in momente de tensiune. Oricum stiu ca o sa fie totu' bine. Suntem cele mai inteligente persoane pe care le cunosc si stiu ca nu ne face pe noi o zi tensionata. Imi pare rau daca am neglijat comunicarea in ultimele zile. Vrei sa stii de ce? Si eu m-am intrebat si mi-am dat seama ce se intampla in creierul meu. Ma frustreaza rau ideea ca nu esti langa mine zilele astea si am procesat-o ca un copilas: "nu e aici, nu imi convine!". De cand ai plecat acasa, ma simt asa, ca un calator confuz. Pur si simplu ma trezesc si restul zilei habar n-am ce vreau sa fac. Habar n-am ce vreau sa mananc, ce vreau sa ma joc, daca vreau sa ies, sa citesc, sa scriu, e foarte derutant fara tine aici. Plus ca sunt super frustrant pentru ca iubesc sa vorbesc cu tine la o distanta de maxim juma' de metru si inca nu pot. Noroc ca marti vii inapoi. Abia te astept! Mi-e dor de tine, scumpo! Sper sa aiba sens ce am scris aici, avand in vedere ca e scris intr-o stare de tensiune si frustrare suprapusa cu empatie si dragoste. Spun empatie si dragoste pentru ca fac tot posibilul sa te inteleg, chiar daca nu am suficiente informatii. Stii foarte bine cat de mult te apreciez pt tot ceea ce faci si ce esti, stii ca as da orice sa te stiu bine si stii ca imi doresc din tot sufletul calitate si sprijin in ambele directii in relatia noastra. Iti multumesc, cu ocazia asta, pentru tot ce avem si ce vom avea. Esti persoana mea si te vreau forever and always.

Te iubesc.
V.

P.S. Maine te vreau fericita.

duminică, 12 martie 2017

Capitolul 5. O duminica mediocra

Salutare!

Am revenit si azi aici, iti vine sa crezi? Nu cred ca am scris niciodata 2 zile la rand. Cel putin nu in ultimii ani. Anyway, vrei sa-ti spun de ce? Exista un lucru minunat pe care scrisul il face (bine, probabil ca scrisul pe hartie e mai eficient, dar m-am nascut cu tastatura in mana). Te detaseaza de propria viata. Mie asta imi face, ma face sa nu mai fiu eu, Valentin, ci un observator al vietii mele. Si ce crezi? Fix asta mi-am propus, sa fiu mai mult observator decat observat. Asa ca voi face un experiment (de care probabil nu ma voi tine, la cum ma cunosc): voi scrie in fiecare zi sau cat de des posibil pot, un mic review despre ce s-a mai intamplat lately in viata mea monotonana, in special in spectrul emotional. De ce in acest spectru? Pentru ca mi-ar placea sa ma asez pentru cateva clipe in exteriorul propriilor emotii si, in acelasi timp, sa ramana undeva chiar si atunci cand nu vor mai fi. Poate ca daca adun suficient material, la batranete voi publica o autobiografie, sau poate doar le voi citi peste ani si ma voi amuza, analizandu-mi evolutia.

Azi e duminica. Azi nu ai vorbit cine stie ce cu mine. Nu dau vina pe nimeni, nici pe tine, nici pe mine. Intuiesc ca ai nevoie de spatiu din cauza unui eveniment neplacut care ti s-a petrecut recent. Habar n-am despre ce e vorba pentru ca inca nu mi-ai povestit. Sper s-o faci. E un pic frustrant pentru mine, deoarece imi tot vine sa-ti scriu si sa te intreb de viata, dar te cunosc si stiu ca cel mai bine ar fi sa tac linistit sa te astept sa-ti rezolvi dilemele. Mi-ar placea si m-ar ajuta tare mult sa nu mai fiu nevoit sa intuiesc asa multe lucruri. Cred ca ar fi bine pentru amandoi sa imi spui cand ai nevoie si de ce ai nevoie. Stii ca nu-s dobitoc si ca sunt in stare sa inteleg daca imi spui "hei, am nevoie de 3 zile de liniste, mi le poti oferi?". Imi e mai greu sa iti ofer spatiu cand nu sunt sigur daca ai nevoie de el sau nu. Sper ca intuitia mea e buna si ca de joi seara incoace ai nevoie de acest spatiu sa rezolvi ceva.
Totusi, sunt super curios, pentru ca stii foarte bine ca am o atitudine analitica dezvoltata: s-a intamplat joi sau vineri? Schimbarea de comportament a aparut in intervalul asta. Oricum, imi vei povesti tu, nu-mi fac griji. Eu voi sta linistit, tacut, cu siguranta ca te descurci cu brio in rezolvarea a orice a aparut.

Revenind la ideea de observator, este incredibil cum dupa 3 piese pe repeat de 2 ori de la Carla's Dreams, cu griji pe cap in momentul in care am tastat titlul, acum sunt linistit si in pace. Ai putea sa incerci si tu odata.


sâmbătă, 11 martie 2017

Capitolul 4. Analiza in doi.

   In ultima mea postare am intitulat-o "Sfarsit". Cred ca am gresit 😃. Povestea continua. Cred ca asta va fi cea mai interesanta "carte".
   Evident ca ceea ce scriu e o continuare a celei de-a 5-a carte. Le numesc carti pentru ca sunt niste capitole importante din viata mea emotionala. Protagonisti: Geamanul din mine si dRacul din ea. Evident ca scriu "dRacul" intr-un mod ironic pentru ca ea de fapt este o minunatie de femeie, dar nu trebuie sa stii tu asta!
   Revenind la subiect, intrebarea despre care scriu acum este: "de ce Geamanul se simte rau atunci cand Racul se simte rau?" Este o intrebare pur rationala pe care incerc s-o descifrez. Adica, serios, de ce domnul G. nu este fericit daca doamna R. are zile proaste? Oare si asta e un aspect al dragostei ce i-o poarta? Cand a ajuns domnul G. atat de dependent? Cum a ajuns? Intrebari retorice si neimportante, zic eu. Domnul G. se simte bine in pielea lui de dependent, mai ales cand doamna R. ii satisface aceasta dependenta. Am auzit ca cica ar fi nesanatos sa ai dependente si sa iti convergi starile intr-o singura alta persoana. Asa si? Vrei sa-ti spun ce-mi dicteaza instinctele si valorile mele morale? Nu e o dependenta sa iti identifici majoritatea starilor prin prisma emotiilor unei alte persoane. Si ce daca G. e trist cand R. e trista? Poate face asta pentru ca idealul lui este ca R. sa fie fericita constant, de luni pana duminica, in fiecare saptamana, 365 de zile pe an. Uneori 366, in cazuri exceptionale. Oricum, el mi-a spus, il doare cand pe ea o doare, pentru ca ea e parte din el acum. Daca ar fi sa te apuci sa-l descrii vreodata, undeva vei ajunge in punctul in care va trebui sa iei in calcul existenta ei intr-o fractiune din ADN-ul lui. Si aici apare epifania: Domnul G este conectat la Doamna R. Simte de la departare emotiile ei, Fericire, tristete, agonie, mandrie, putere, frica, etc. El spune ca e fain ca a ajuns aici. Se simte si el, micutul, ca face parte dintr-un intreg. Exact ce si-a dorit ani buni, sa se simta ca apartine de ceva, ca poate corespunde. Evident ca este constient ca la baza este o entitate individuala, dar ii place sa apartina de un intreg ce nu inseamna doar "el". Datorita acestui fapt, Domnul G. isi permita sa se simta trist atunci cand doamna R. se simte trista. Acelasi lucru se simte si atunci cand R. se simte fericita. Ar trebui sa-l vezi cum e cand o simte fericita. Radiaza! Se reincarca toate bateriile lui. Traieste, zambeste, rade, glumeste, iubeste.
   Mi-a spus de atatea ori cat de mult isi doreste ca ea sa fie in dreapta lui si sa ii zambeasca, sa ii spuna ca e fericita.

   P.S.: Da, ma doare si pe mine cand te doare pe tine si nu esti singura in problemele tale.

vineri, 3 martie 2017

Sfarsit

Dupa cum se poate bine observa, capitolul 2 e gol. De ce? Pentru ca ceea ce s-a intamplat in ultima perioada nu poate fi descris suficient in cuvinte. Am zis ca n-o mai fac. Am zis ca nu ma mai indragostesc, am zis ca nu mai iubesc, ca nu mai daruiesc unei singure persoane toata fericirea mea, mi-am promis ca, gata, o sa fiu fericit. Si promisiunile s-au dus pe apa sambetei. Da. M-am indragostit din nou, iubesc din nou, si toata fericirea mea e la ea. Din pacate, viata nu e cum vrem noi mereu ci e cam cum vrea ea. Intotdeauna am considerat ca viata e un sir de evenimente pur intamplatoare. Faptul ca scriu acum si aici ar putea fi un eveniment pur intamplator. Te intreb, ce faci cand toata fericirea ta este pusa intr-o singura persoana si acea persoana dispare? De fapt, de ce rahat te iau cu ocolisuri? Ma simt trist. Ma simt dezamagit. De tine si de mine insumi. Pentru ca te iubesc, oricat de ireal ti s-ar parea. M-am dedicat atat de mult persoanei tale incat am uitat cine sunt. Sunt pierdut fara tine. Nu am niciun scop, niciun drum de urmat. Cum ar spune un vers ce imi place mult: "ma gasesti exact unde m-ai lasat, intre pustiu si furtuna". Ai avut nevoie de mine candva. Am fost acolo. De ce nu mai ai? De ce nu mai esti aceeasi? De ce nu ma mai doresti? De ce nu treci peste fosta ta relatie? De ce inca mai traiesti acolo? De ce m-ai facut sa cred ca ai trecut peste si ca noi doi avem potential? De ce eu trebuie sa stau sa imi distrug sperante una cate una pentru ca tu imi spui ca nu se poate. De ce am ajuns sa te iubesc? Pentru ca esti o persoana superba, pentru ca oricat de mult m-ar durea, esti cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat vreodata. Esti singura persoana cu care am simtit ca am creat o conexiune reala. Esti singura care m-a luat in brate si m-a apreciat pentru ceea ce sunt. Esti singura care m-a invatat sa fiu mai bun, sa ofer fara sa mi se ofere, sa simt, sa traiesc, sa fiu viu. M-ai ajutat sa ma descopar pe mine insumi si sa imi dau seama de capacitatile mele de a imi duce rabdarea si motivatia pe munti inalti. Ce-am avut a fost frumos. Un gand ce se ascunde in spatele zidurilor, sa nu-l strivesc, imi spune ca sper ca o sa mai avem parte de momente frumoase. Stiu ce am de facut acum. Nu voi renunta la tine pentru ca esti minunata si te vreau in viata mea in continuare. Dar sunt nevoit sa renunt la sentimentele mele pentru tine si la sperantele pe care le am in acest "noi". Poate ca ti se pare imposibil, poate ca nu ma crezi cand scriu asta, poate ca ai impresia ca nu am cum sa ajung sa fac asta intr-un timp atat de scurt, dar, te iubesc si nu imi concep existenta fara tine. Imi voi plange sufletul pana cand nu va mai ramane nimic din el. Si atunci voi fi persoana de care ai nevoie. Inchei acest capitol tragic, scriindu-l cu lacrimi in ochi, plangand ca un copil retardat la 24 de ani, spunandu-ti: ai avut, ai si vei avea pentru eternitate un loc rezervat in sufletul meu.

M.