As incepe printr-o singura fraza, dar am prea multe ganduri care vor sa iasa la iveala, care vor sa fie scrise.. Ganduri care se contrazic intre ele, haos, dezastru, dorinte irealizabile de a ajunge acasa, acasa unde sunt „eu”, unde nu sunt influentzat de nicio persoana, unde nimeni nu m-a schimbat vreodata, unde nu exist decat eu. Nu mai pot ajunge acolo, ma simt departe, undeva unde nu mai sunt eu persoana care conteaza cel mai mult pentru mine, unde dorintele au luat o intorsatura neasteptata si unde gandurile mele se contrazic in continuare. M-am schimbat, recunosc, si chiar in bine.. din unele puncte de vedere. Si e vina ta! Iti multumesc pentru asta! Sunt lucruri pe care le regret uneori, sunt momente in care ma trezesc seara in pat inainte sa adorm spunandu-mi in cap: “imi pare rau ca sunt atat de fraier incat sa nu poti sa nu insemni ceva mai mult pentru mine decat oricine altcineva”. De ce a trebuit tu sa devii persoana la care imi sta gandul? De ce seara trebuie sa ma intreb daca nu cumva nu este altfel decat te privesc eu si dimineata dupa un vis absolut perfect in care mi-as fi dorit sa raman pt tot restul vietii ma gandesc ca n-as putea sa nu te mai doresc. Te admir. Te admir pt ceea ce esti si te admir pt ca esti singura fiinta care a avut vreodata asemenea influenta asupra mea. Observi cum am inceput cu o idee si deja am trecut la alta, nu? Sunt schimbator, stii asta, dar nu inseamna ca se va schimba ceva vreodata in sentimentele mele. Am incercat candva sa le schimb, sa le fac pe placul tau... nu pot. Vreau sa stii cat de mult ador sa te tin in brate, sa te stiu langa mine, sa ma privesti cu (u)ochii aia superbi, sa pot simti ca esti a mea. Poate ca spun niste mari prostii, poate ca nu, dar ceva imi spune ca asta nu se va opri aici, ca nu va ramane o simpla amageala pentru mine si ca la un moment dat nu va mai fi nimic, „va veni si vremea noastra candva”. Voi astepta in liniste pentru acea vreme daca va veni, daca nu... macar am invatat sa tin cu adevarat la cineva si sa apreciez pana si defectele, sa gasesc o parte buna in orice si sa fiu cu zambetul pe buze in orice moment in care distanta dintre noi nu depaseste trei metri. Nu cred ca regret nimic din sentimentele mele, nu cred sa vreau altceva, nu cred sa nu-mi fi pus alta dorinta in momentele in care mi-ai spus ca aveam o geana pe obraz si eu l-am ghicit decat cea in care intre noi doi ar fi mai mult de-atat. Nu te supara pe mine pentru ceaa ce simt si ce vreau, nu te supara pt ca tin la tine mult sau ca gandurile mele se axeaza in special asupra persoanei tale (sa nu te prind ca imi vei spune ca gandurile mele ar trebui sa se axeze pe matematica!), dar, nu stiu daca ai avut vreodata o senzatie indelungata in care sa predomine ideea urmatoare: „undeva e scris ca trebuie!”. Asa cum am spus la inceput, m-am schimbat radical... asa cum am mai spus, vad lucrurile altfel fata de cum le vedeam acum... mult timp. Stiu ca sunt prea sentimental si ca nu sunt sigur ca tie iti place prea mult asta, dar asta sunt, si cred ca ar trebui sa fiu acceptat asa cum sunt eu, pt ca.. ma simt unic, si ma simt si mai unic in prezenta ta. Nimeni nu cred ca a reusit sau va reusi sa tina la tine cum o fac eu.. sper ca stii asta. Si nu ma refer la intensitate, ma refer la faptul ca, chiar te simti bine in compania mea si intotdeauna e loc de mai bine. „You may say that I'm a dreamer, but I'm not the only one”.
Your eternal love(r)!