Nu inteleg ce se intampla. Bine, de fapt inteleg dar nu vreau sa inteleg. As vrea sa nu exist acum. Nu stiu de ce, dar in decurs de 4 zile am ajuns de la dragoste la... Altceva.. Incerc din tot sufletul sa inteleg ca ai nevoie de spatiu si ca vrei sa suferi in liniste, dar nu ma lovi pe mine in procesul tau de refacere. Cu fiecare respingere, cu fiecare vorba rea pe care mi-o adresezi, mai rupi o bucata din sufletul meu, candva intreg pentru tine. Sunt curios cat mai pot sa duc. Momentan pot. Ma vad ca pe o persoana puternica. Da, imi arat emotiile, oamenii vad cand sunt trist, dar nicio tristete nu imi va schimba atitudinea si valorile morale. Raman in aceeasi pozitie, cea in care te iubesc si in care totul este zgomot de fundal atunci cand esti langa mine. Nu imi voi schimba aceasta atitudine, indiferent ce s-ar intampla. Am considerat ca o sa fie okay sa vorbesti cu fostu, am zis ca poate o sa te ajuta, dar, se pare ca te-a bulversat de tot. Si ce faci cu toata bulversarea ta? O arunci sub forma de spini spre mine? Ma doare, puiule. Stiu ca te doare si pe tine, dar ma doare si pe mine, pentru ca m-am conectat la sufletul tau, la toate simturile tale, si durerea ta e si durerea mea. Sper ca totul sa fie bine cum a fost de fiecare data cand am avut astfel de probleme. Sper ca Universul sa ma vada si sa tina cont, in mortii lui, ca am vrut sa fac doar bine, am vrut sa ajut si sa fiu cea mai buna vrianta a mea. Sper ca universul sa mi te aduca inapoi si sa spele aceasta suferinta simtita de noi. Ma oftic ca mi-ai spus ca n-o sa afecteze relatia noastra. Si uite cum suntem acum.. Dar te iubesc, si fac tot posibilul in haosul asta sa iti fiu alaturi cum pot, in liniste. Draga Universule, daca ma asculti si daca esti bun cu noi, ajut-o cum eu nu pot, alin-o cum e n-o fac si da-i mintea pe care eu nu o am, pentru ca eu nu stiu ce sa fac. Simt ca ma pierd, abia cand ma regasisem in bratele tale.